Romania porneste pe un nou drum catre mondiale, intalnind in primele doua meciuri din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, Estonia, in deplasare, la 7 septembrie, de la ora 21:00, respectiv Andorra, pe Arena Nationala din Bucuresti, la 11 septembrie, de la ora 20:30.
Selectionerul nationalei Romaniei, Victor Piturca, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa sustinuta la Mogosoaia, ca isi doreste sase puncte din meciurile cu reprezentativele Estoniei si Andorrei, primele din campania de calificare pentru Cupa Mondiala din 2014.
“Incepe o noua campanie pentru cupa Mondiala din Brazilia. Cel mai important joc este acesta cu Estonia, o echipa extraordinar de dificila care cu siguranta ne va pune probleme. Noi mergem cu gandul sa castigam in Estonia si cred ca putem reusi asta. Suntem constienti ca nu va fi simplu, noi insa vom face totul pentru cele trei puncte. Acesta este scopul nostru, acest lucru ma intereseaza. Imi pare rau de anumiti jucatori ca nu pot face parte din acest lot, dar depinde de evolutia lor la echipele de club. Am mizat pe jucatori care pot face fata in aceste doua partide. Am emotii la fiecare joc. Intr-o campanie de calificare poti sa pierzi totul intr-unul sau doua jocuri. Trebuie sa castigam fiecare meci pentru a spera la calificare. Se pare ca avem un program mai usor, dar nu e asa pentru ca trebuie sa aducem puncte in aceste prime partide. Pe mine ma intereseaza sa terminam pe unul din primele doua locuri”, a spus Piturca, citat de Mediafax.
Tehnicianul primei reprezentative a mentionat ca sase puncte in primele doua meciuri ar aduce putina liniste: “sase puncte ar insemna foarte mult pentru noi. Sa pleci cu sase puncte din start ar insemna sa abordam meciurile urmatoare mai linistiti si apoi orice punct castigat ar insemna foarte mult. Pe mine nu ma multumeste un meci egal in Estonia. Avem nevoie de cele trei puncte. Nu ne gandim la primele de calificare la Cupa Mondiala, vom face calcule cand vom avea 15-18 puncte, nu acum. Sigur ca suntem comparati cu Franta sau Olanda, insa realitatea e alta si nu putem sa dam mai mult decat suntem. In ultimul timp insa, echipa nationala s-a prezentat foarte bine. Important e insa ce se va intampla de acum incolo. Foarte importante sunt meciurile oficiale”.
Victor Piturca a afirmat ca exista o mare problema la postul de portar: “Coman are o mica problema si are nevoie de pauza. Daca era apt, s-ar fi regasit in lot. E o mare problema pe acest post, pentru ca doi nu joaca la echipele de club, Pantilimon si Lobont, iar Tatarusanu a avut si el probleme la ultimile jocuri. Bogdan Stancu era si el pe lista, dar am avut de ales intre el si Marius Niculae, si am decis ca am nevoie de aportul atacantului de la Vaslui”, a mai precizat Piturca.
Intrebat de ce nu l-a convocat pe mijlocasul echipei FC Vaslui, Lucian Sanmartean, Piturca a raspuns: “Pur si simplu am mizat pe alti jucatori, Tanase si Maxim. Poate data viitoare. E un lot destul de tanar. Echipa nationala are nevoie de sange proaspat. As fi avut nevoie si de jucatori mai consacrati, dar pentru asta e nevoie sa joace la echipele de club.“
Piturca a mai declarat ca spera ca Adrian Mutu sa joace cat mai repede la formatia AC Ajaccio. “Am vorbit cu el, e important cum se va pregati, daca va prinde echipa si cum o va face, pentru ca fotbalul francez e foarte puternic. El nu am mai jucat de mult timp si nu va fi usor. Sper sa intre cat mai repede. Adi Popa m-a impresionat, il urmarim de mult timp, trebuia sa debuteze de cand era la Concordia Chiajna, dar s-a accidentat. Este un jucator care are calitati. Sper sa se impuna si la echipa nationala asa cum a facut-o la Steaua. Astfel de jucatori cu personalitate pot creste mereu. De la Steaua sunt foarte multi jucatori convocati, dar sa vedem cati vor jca. Se poate insa si sa spunem ca echipa nationala e facuta pe scheletul Stelei. Luchin e bine. Am avut probleme cu mai multi jucatori, i-am trimis sa faca ecografii si totul e bine”, a mai spus selectionerul. Antrenorul nationalei Romaniei a cerut sprijinul suporterilor in aceasta campanie de calificare: “Avem nevoie de aportul suporterilor. Sper sa fie alaturi de noi si la bine si la rau. Fac un apel la ei sa vina intr-un numar cat mai mare chiar si la meciul cu Andorra. Sa aiba incredere ca vom face tot ce ne sta in putinta sa ne calificam. Se poate sa convoc jucatori si de la Viitorul Constanta, pentru ca m-au impresionat pustii lui Gica Hagi. M-am bucurat ca din spate vin jucatori tineri, care pot ridica nivelul echipelor nationale”.
Victor Piturca a afirmat ca estonienii formeaza o echipa luptatoare. “Estonienii au mai multi jucatori periculosi, Vasjiliev executa foarte bine loviturile libere, dar mai au si altii. Sunt foarte periculosi pe contraatac, lupta foarte bine, au un joc de uzura in care daca nu gasesti trasee e foarte periculos si e posibil sa pierzi”, a precizat Piturca.
Sa le uram asadar mult succes tricolorilor si sa speram ca vom fi prezenti in Brazilia pe teren la mondialele din 2014 si nu vom privi iarasi meciurile altor echipe nationale in fata televizoarelor.
HAI ROMANIA !
informatii oferite de cei de la Mediafax ! http://www.mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu